Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Vamvu Emilian Dorohoi

Personalul Spitalului Municipal Dorohoi a dovedit încă odată calitatea lucrului pe care îl fac și priceperea, prin ultimul caz însemnat pe care l-a rezolvat. Menționăm acest ultim caz, al unui bolnav în vârstă de 82 de ani, pe nume Niculae T., care a fost operat în urmă cu aproximativ 10-12 zile cu o tumoră de colon drept ulcerovegetantă stenozantă.

Acestui bolnav i s-a făcut o intervenție radicală hemicolectomie dreaptă cu ridicarea tumorii. În ciuda afecțiunii pe care o avea și a vârstei înaintate, acesta a avut o evolutie postoperatorie foarte buna și s-a externat, fiind vindecat chirurgical la 12 zile de la operație. Echipa operatorie a fost formată din doctor Emilian Vamvu, doctor Ştefan Sabău şi anestezist Genoveva Vamvu.

„Acest caz este încă o dovadă că Spitalul Municipal Dorohoi rezolvă cazuri destul de serioase, pe care unii le preferă rezolvate în spitale mari sau în spitale clinice universitare, unde se face același tip de intervenție și zicem noi, cu rezultate similare. Nu este unicul caz operat în secția de chirurgie a Spitalului Municipal Dorohoi cu astfel de probleme, dar este bine ca lumea să știe că și la Dorohoi sunt specialiști foarte buni și rezolvă cazuri destul de complicate.” a declarat doctor Emilian Vamvu. (DorohoiNews.ro, Andrei B.)


Autor: DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Vamvu Emilian Dorohoi
DorohoiNews.ro, 13-10-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

05.10.2016 la 21:51

multa multa sanatate si domnului dr. Sabau Stefan

20.10.2011 la 09:01

daca s-a lucrat in echipa felicitarile se primesc la fel.Felicitari echipei,acestei echipe!

14.10.2011 la 13:03

se stie de foarte multa vreme ca aceasta echipa de aur a avut numai succese dar din pacate nu este recunoscuta de unii colegi ai lor .Aceasta familie a starnit numai invidie in randul multor colegi ai sai datorita profesionalismului si seriozitatii de care dau dovada .Tineti o tot asa

13.10.2011 la 15:21

Multumesc din tot sufletul domnului doctor ,este foarte bun medic UN SPECIALIT CU REZULTATE FOARTE BUNE (pacient)

13.10.2011 la 12:57

DA,ASA ESTE!!!!si din partea mea ca fost pacient al d.lui doctor VAMVU ,II TRANSMIT MULTA SANATATE SI MULTE SUCCESE PROFESIONALE din ITALYA

13.10.2011 la 10:55

Tot respectul ptr.fam.Vamvu.Sa le dea Dumnezeu sanatate!

13.10.2011 la 08:45

un medic de exceptie.felicitari si respectele noastre domnului Vamvu

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Tu de cât timp ai permisul?
- De două săptămâni!
- Și ai făcut accident deja?!
- Da, dar din vina celuilalt!
- Ce-a făcut?
- M-a lăsat să conduc...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează personal (femeie) pentru curățenie

SC angajează personal (femeie) pentru curățenie
Societate comercială angajează personal (femeie) pentru curățenie. Se cere și se oferă seriozitate. ...

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi
Ești o personă serioasă, dinamică și îți dorești un job? Vino în echipa Zehab Kebab ...

Vând garsonieră decomandată

Vând garsonieră decomandată
Vând garsonieră decomandată, renovată, mobilată și utilată complet, centrală termică ARISTON, ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Plecarea în veșnicie a părinților este dureroasă și greu de acceptat. Colectivul Liceului ...

Vând casă cu grădină și anexe!

Vând casă cu grădină și anexe!
Casă este compusă: 1 sufragerie 3 dormitoare 2 băi 2 holuri 2 bucătării 1 cameră tehnică 1 magazie ...

Închiriez (vând) garsonieră

Închiriez (vând) garsonieră
Închiriez (vând) garsonieră, 30mp, decomandată, renovată, mobilată și utilată complet, ...

Vând apartament

Vând apartament
Vând apartament in Dorohoi, B-dul Victoriei, preț 60000 euro, tel. 0757245186

Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi este alături de colega Doina Corlatianu ...

GAVROMARM ART MASONRY solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare piatră naturală

GAVROMARM ART MASONRY solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare piatră naturală
SC GAVROMARM ART MASONRY SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare ...

Colectivul Servicii Publice Locale Dorohoi transmit Sincere condoleanțe!

Colectivul Servicii Publice Locale Dorohoi transmit Sincere condoleanțe!
Cu inimile îndurerate, conducerea societății și întregul colectiv al SC SERVICII PUBLICE ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro